Accident în lanț

- Advertisement -

Accident în lanț produs de un șofer beat. S-a întâmplat în județul Olt unde un șofer aproape de comă alcoolică a intrat cu mașin în alte autoturisme. Deși impactul a fost extrem de violent, accidentul s-a soldat doar cu pagube material importante.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 65 – European 574, între localitățile Jitaru și Valea Mare.
Polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate 3 autoturisme, din care unul condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Osica de Sus, altul condus de un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, iar celălalt de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Pitești, fiind produse doar pagube materiale.
În continuarea verificărilor, conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, ocazie cu care s-a constatat faptul că șoferul, în vârstă de 20 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru ceilalți doi conducători auto rezultatul a fost negativ.
În cauză, pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de _conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Articole recente