Accident grav în Mehedinți

- Advertisement -

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe DN 6. Victimele au fost transportate la spitalele din Caransebeș și Drobeta Turnu Severin, șoferul din Mehedinți fiind transportat la Timișoara.

Accidentul s-a petrecut pe raza localității Cornea, din cauza unui șofer care s-a angajat într-o depășire. Barbatul din județul Mehedinți nu a observat că din contrasens vine o altă mașina de transport marfă, astfel că microbuzul și camionul de 7,5tone s-au izbit frontal. În urma accidentului un cetățean bulgar și alte două persoane, care se aflau în camionul în mișcare, au suferit rani grave. Șoferul vinovat de producerea accidentului este în stare critică și a fost preluat de un elicopter SMURD care a aterizat de urgență în zona localității Cornea. Circulația rutieră a fost blocată zeci de minute până când echipele de salvare au intervenit și polițiștii au efectuat cercetările la locul accidentului.

În acest caz s-a întocmit un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Articole recente