O noapte de coșmar în comuna Câlnic! În jurul orei 22:40, un accident rutier violent a avut loc pe raza satului Câlnic, unde două autoturisme s-au ciocnit. Opt persoane au fost implicate în impact, printre care doi copii de doar 4 și 11 ani. La fața locului au fost trimise două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD și nu mai puțin de cinci ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.
Din fericire, nu au existat persoane încarcerate, însă șocul și rănile suferite au necesitat intervenție medicală de urgență. După evaluarea victimelor, trei adulți au fost transportați la spitalul din Rovinari, iar ceilalți trei adulți și cei doi copii au fost preluați de ambulanțe și duși la UPU Târgu Jiu. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.


