Accident spectaculos provocat de un șofer beat. Un tânăr de 26 de ani, din comuna Scoarța, a băgat în această dimineață trei oameni în spital, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto s-a oprit cu mașina într-un cap de pod, iar martorii și-au făcut cruce când au văzut că pasagerii au scăpat cu viață. Toți se întorceau de la un chef pe care bărbatul l-a organizat înainte să plece la muncă, în străinătate.
Accidentul de circulație a avut loc în această dimineață, în jurul orei 05.00, în localitatea Budieni. Un tânăr de 26 de ani, din comuna Scoarța, a intrat într-un cap de pod, iar în urma impactului violent cei trei pasageri din mașina sa au suferit leziuni grave. Victimele, trei bărbați în vârstă de 16, 25 și 45 de ani, dintre care doi tată și fiu, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, din Târgu-Jiu și au fost internate la Ortopedie, suferind multiple fracturi. Șoferul a revenit la locul accidentului, după ce răniții au ajuns la spital.
La fața locul a ajuns și viceprimarul din localitate, care a rămas uimit când a văzut cum arată mașina implicată în accident.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică peste limita legală.


