„La data de 26 iunie a.c., Poliţia Municipiului Motru a fost sesizată prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Glogova a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că o tânără de 23 de ani, din comuna Cătunele, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 671 B Glogova, a efectuat manevra de întoarcere fără a se asigura corespunzător și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Glogova, care circula regulamentar. In urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei tinere de 28 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.


