Accident rutier. Două persoane transportate la spitalul din Haţeg
Un autoturism în care se aflau două persoane, mamă şi fiu, s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţa, în afara părţii carosabile pe raza localităţii hunedorene Ohaba de sub Piatră. Cele două persoane au fost transportate la spitalul din Haţeg.
Un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul autoturismului, a suferit un traumatism toracic şi de coloană lombară. În autoturism se afla şi o femeie, mama şoferului, în vârstă de 44 de ani, care a fost rănită mai grav. Pasagera a fost diagnosticată de medici, potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Deva, cu traumatism cranian cu plagă deschisă şi contuzie toracică.
„Ambele persoane sunt stabile hemodinamic. Au fost transportate la spitalul din Haţeg”, a precizat medicul de la SAJ, Călin Dumitrescu.
Primele verificări la faţa locului arată că maşina s-a răsturnat după ce şoferul a pierdut controlul volanului în timp ce încerca redresarea dintr-o depăşire efectuată imprudent. Potrivit poliţiştilor hunedoreni, tronsonul era marcat cu linie continuă.
Ambele persoane rănite în accident, Adrian Pascale şi Otilia Plugar, sunt din localitatea Petrila, scrie gazeta de dimineață.





