Intervenţie spectaculoasă, cu final nefericit! Un accident cu descarcerare, simulat în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, l-a marcat atât de tare pe unul dintre copiii care priveau evenimentul, încât acestuia i s-a făcut rău. Imediat s-a transformat totul într-un caz real, fiind preluat de medicii de la Ambulanţă, care i-au acordat primul ajutor.
Pentru a marca Ziua Pompierilor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au organizat astăzi un concurs de descarcerare şi acordare a primului ajutor medical, pornind de la simularea unui accident. Cum porţile instituţiei au fost deschise şi pentru copii, micuţii au urmărit cu sufletul la gură intervenţia salvatorilor. Un băiat de 13 ani, din Târgu-Jiu, nu a rezistat însă până la final.
Un echipaj de la SMURD şi unul de la Ambulanţă l-au preluat pe băiat imediat.
Simularea a fost pregătită ca la carte, iar pompierii s-au comportat la fel ca într-o situaţie reală.
Alţi copii au fost extrem de încântaţi când l-au văzut pe bărbatul care juca rolul victimei pe targă.
Mâine dimineaţă, la ora 09.00, la sediul instituţiei de pe strada Calea Bucureşti vor avea loc manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România, la care sunt invitate autorităţile locale şi judeţene.


