Ambulanţă SMURD, împlicată în accident rutier, în comuna Băleşti. Şoferul autospecialei, aflate în misiune, a încercat să evite impactul cu un alt autoturism, care i-a tăiat calea. Salvarea s-a oprit în gardul unei benzinării din localitate. Pacientul care avea nevoie de îngrijiri medicale a fost preluat de o altă ambulanţă, în timp ce Poliţia a făcut cercetări pentru a stabili cine este vinovat de producerea evenimentului.
Accidentul, soldat doar cu pagube materiale, a avut loc astăzi, în jurul orei 11.00, pe raza localităţii Băleşti.
Pacientul care era în salvare a scăpat doar cu o sperietură zdravănă şi a fost transportat la spital cu o altă ambulanţă. Atât şoferul autospecialei care s-a oprit în gard, cât şi celălalt conducător auto, care a vrut să vireze la stânga pentru a intra în benzinărie, au ajuns la Poliţie, pentru declaraţii.
Etilotestul a arătat că cei doi conducători auto nu consumaseră băuturi alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier. Dacă se va constata că tânărul din Bâlteni a tăiat calea ambulanţei, acesta va fi nevoit să suporte, toate pagubele.


