Trei persoane au fost rănite, pe DN 68 Caransebeș – Hațeg, după ce mașina în care se aflau a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat. Potrivit polițiștilor, șoferul mașinii, un bărbat de 42 de ani, din județul Timiș, nu a adaptat viteza de deplasare la carosabilul acoperit cu zăpadă, motiv pentru care a pierdut controlul volanului și a derapat.
„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a două pasagere din autoturism, în vârstă de 42 și, respectiv, 73 de ani, ambele din județul Timiș. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.


