Subiectele de la simularea națională la limba română le-au dat bătăi de cap candidaților! Elevii au ieșit din sălile de examen nu prea optimiști, pentru că ,spun ei, varianta selectată a fost una dificilă. Nu toți s-au prezentat la această probă. Aproximativ 100 de candidați au fost trecuți absenți.
Emoțiile pentru cei peste 3 700 de elevi ai clasei a VIII a au început de astăzi. Ei au susținut simularea națională la limba și literatura română.
Potrivit reprezentanților Inpsectoratului Școlar Gorj, la această probă au lipsit aproximativ 100 de elevi. Partea bună este că examenul a decurs fără niciun incident, având în vedere că în săli au existat camere de supraveghere.
Potrivit calendarului simulărilor de Evaluare Naţională 2015, examenele se vor încheia pe data de 25 februarie cu proba scrisă la matematică. Subiectele unice sunt furnizate de Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, urmând ca estimarea lucrărilor să se facă în fiecare şcoală de către un profesor care predă la clasa respectivă şi un alt profesor, aşa cum a fost stabilit de către directorul fiecărei instituţiei de învăţământ. De pe 2 martie va fi rândul elevilor de liceu să îşi testeze cunoştiinţele pentru că atunci vor începe simulările pentru examenul de Bacalaureat.


