A trebuit să moară un copil ca maidanezii să fie capturați

- Advertisement -

Hingherii au trecut, în această dimineață, la strângerea câinilor fără stăpân de pe străzile din Târgu-Jiu. Asta, după ce ieri, în capitală, a avut loc o tragedie, unde un copil în vârstă de patru ani a fost ucis de patrupede. Târgujienii susțin că le este frică să mai meargă pe stradă, mai ales noaptea, din cauza animalelor care umblă nestingherite.

Locuitorii municipiului sunt terorizați de câinii vagabonzi și susțin că nu pot nici să se odihnească din cauza lor. Cetățenii se tem cel mai mult pentru copiii care ies în parcurile de joacă, și pot fi oricând atacați de câinii fără stăpân.

Hingherii strâng zilnic peste 10 maidanezi.

Conform evidenţelor Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, aproape 600 de gorjeni au solicitat în acest an să fie vaccinaţi antirabic după ce au fost mușcați de câinii fără stăpân.

Potrivit directorului societății Edilitara, Alexandru Zaharia, hingherii nu pot să captureze toți câinii fără stăpân din oraș.

În prezent, în adăpostul de la marginea orașului există peste 300 de câini.

Articole recente