Sunt doar câteva dintre versurile pe care bătrânul le-a compus în munte. Acolo, în creierul munților, Dumitru a creat un volum de poezii. Copiii săi le-au scris, în timp ce el dicta. Până anul trecut, bătrânul a trăit într-o casă în apropierea Mânăstirii Lainici. La 30 de ani a rămas fără vedere. În memorie i-au rămas și astăzi peisajele unde și-a trăit existența. A învățat treptat să se descurce și nu se plânge.
În munte, bătrânul și-a pus gândurile și trăirile pe foaie. Are deja numele pe o carte. A fost denumită simbolic „Viața pe plai”. A dictat versurile nepoților sau ficei sale, însă, și după ani întregi, nu le-a uitat.
În urmă cu un an, soția bătrânului a suferit un accident vascular. Ginerele său a fost după ea în munți și a dus-o la spital. De atunci, Dumitru a fost nevoit să renunțe la viața din munți.
Dumitru Montacea are doi nepoți și șase strănepoți. Deși acum trăiește în Bumbești Jiu, viața pe care a lăsat-o în spate și anii petrecuți în munți, îi vor rămâne toată viața în amintire. Gândurile și trăirile îi vor fi publicate, în curând, într-o nouă carte.
