Urmărire ca-n filme încheiată cu dosar penal! Un tânăr de 19 ani din Turburea s-a urcat la volan, cu toate că nu avea permis de conducere. Aventura a început pentru el atunci când polițiștii i-au făcut semn să oprească. Șoferul de ocazie a intrat cu mașina pe un drum de țară, însă când a văzut că oamenii legii nu se dau bătuți a abandonat mașina și a luat-o la sănătoasa pe câmp. Infracțiunea i-ar putea aduce acum până la cinci ani de pușcărie.
Un tânăr de 19 ani, din Turburea a mers vineri seara la o discotecă de pe raza localității Vladimir. Sâmbătă dimineața, în jurul orei 03.00, acesta a condus un autoturism, deși nu avea carnet de șofer. În loc să recunoască isprava, bărbatul a dat bir cu fugiții.
După câteva minute de alergări, oamenii legii au reușit să îl oprească pe tânărul de 19 ani.
Potrivit Noului Cod Penal, infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.


