A patra amânare pentru consilieri

- Advertisement -

Liberala Emilia Horhoianu şi social democratul Mihai Gherghe mai au de așteptat până când vor afla dacă se întorc sau nu în Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu. Judecătorii de la Tribunalul Gorj nu s-au pronunțat nici astăzi în dosarul de suspendare, aceasta fiind a patra amânare. Magistrații au decis ca următorul termen de judecată să aibă loc peste două săptămâni, mai exact pe 3 aprilie. Emilia Horhoianu şi social democratul Mihai Gherghe au fost suspendaţi de Prefectura Gorj, reprezentanții instituției cerând acum câteva luni revocarea din funcţii pe motiv că la momentul învestirii, cei doi consilieri au fost numiţi fără ca PNL, PC şi PSD, toate partidele care făceau parte din USL, să semneze avizul de numire.

Articole recente