Unul dintre cei mai vârstnici veterami de război a murit cu putin inainte sa implinească vârsta de 106 ani. Vâlceanul s-a născut la 26 octombrie 1914, în Tomşani – Vâlcea, supravietuind celor două războaie mondiale, Siberiei, dar şi închisorii comuniste.
Aurel Antonie s-a confruntat cu greutatile vietii din fragedă vârstă. La doar cinci ani a rămas orfan de tată, mort pe front în primul război mondial. În 1941 avea sa plece chiar el pe front cu gradul de caporal. A fost trimis să asigure securitatea Chişinăului alături de un batalion de români, dar după trei zile a fost luat prizonier. Și -a petecut mai bine de opt în lagărele din Odessa, Siberia,Turkistan, Stalingrad şi a fost pus să muncească în oraşele distruse de bombardamente şi la canalul Volga – Don.
Eliberat din lagărul sovietic în preajma Crăciunului din 1950, a apucat să-şi cumpere un costum cu care s-a întors în ţară, pe care l-a păstrat toată viaţa. A coborât din tren la Sighişoara, doar că în loc de flori şi urale, s-a trezit tratat ca un «hitlerist» pentru că luptase împotriva ruşilor. Aşa a ajuns din iadul din Siberia, în puşcăria de pe Valea Prahovei, de la Târgşor, unde a fost maltratat ca să povestească ce a făcut în Rusia. A scăpat după ce Miliţia i-a citit scrisorile pe care i le trimisese soţiei, în care nu povestise nimic despre viaţa din lagăre.
A ajuns acasă cu trei luni întârziere, în preajma sărbătorilor de Paşte din 1951. Oamenii din sat l-au înconjurat cerându-i informaţii despre cei plecaţi pe front. Vorbea amestecat şi româneşte şi ruseşte. Fiului său, născut în imp ce el lupta pe front, i-au trebuit aproape doi ani ca să-i spună tată. Au urmat alţi doi copii, iar soţia, Ioana, s-a stins la vârsta de doar 43 de ani, în urma unui accident vascular. S-a recăsătorit, iar cea de-a doua soţie i-a fost alături până în 2017. Anul trecut, la împlinirea vârstei de 105 ani, Aurel Antonie a fost ridicat în grad de maior, în retragere. Fiica sa, Maria, l-a îngrijit până în ultimele clipe.
