A murit în spital

- Advertisement -

”La data 02 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi de un reprezentant al Spitalului Orăşenesc Târgu Cărbuneşti, cu privire la faptul că un pacient, a decedat în spital.

La fața locului s-au deplasat polițiști care au efectuat cercetarea, stabilind că persoana în cauză este un bărbat, de 50 de ani, din comuna Turburea, care, în urmă cu două zile a fost transportat la spital, prezentând mai multe afecțiuni cronice.

Acesta locuia singur, era cunoscut cu viciul alcoolului și a fost găsit căzut, în locuință, de fratele său, din aceeași localitate, care a anunțat ambulanța.

În cauză s-a luat măsura transportării cadavrului la S.M.L. Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru ucidere din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

Articole recente