Acuzaţii incredibile la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova! Rudele unei femei de 65 de ani, din Bănie, susţin că aceasta a murit cu zile, după ce a cerut ajutorul medicilor. Familia a depus deja la Parchet o plângere împotriva celor care conduc instituţia, iar poliţiştii au început o anchetă în acest caz. Suspiciunea este că victima ar fi fost legată de pat și nu ar fi primit nici trament, nici mâncare.
Paula Drulă a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova joi seara. Femeia avea diabet, dar şi probleme cu inima, care necesitau tratament zilnic. După câteva ore, aceasta şi-a sunat fiica şi a implorat-o să o ia acasă, de teamă că va muri cu zile în spital. Tânăra era plecată în Italia, în interes de serviciu, iar duminică, la întoarcere, şi-a găsit mama legată de pat. Atunci i-a mărturisit că nu a primit tratament şi nici mâncare.
Când a încercat să ceară explicaţii, familia a fost scoasă din salon. Rudele au vrut să discute cu un medic, dar li s-a spus că nu e niciun doctor de gardă. Într-un final, pe holul unității au dat de un medic rezident.
Luni dimineaţa, pacienta a decedat, la Terapie Intensivă. Pe fişa de internare scrie negru pe alb că a beneficiat de tratament si analize, iar la cauza decesului sunt consemnate doar două cuvinte: insuficienţă renală. Fiica sa se ocupă acum de înmormântare, dar este hotarată să afle adevărul. A depus deja o plângere la Parchet şi urmează să se adreseze şi Colegiului Medicilor. Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.
O anchetă este în derulare şi la Spitalul Judeţean. La finalul cercetărilor Consilul Etic al unităţii va întocmi un raport. Acesta va fi trimis familiei pacientei şi va ajunge şi pe masa managerului spitalului, care va decide dacă se impun sau nu sancţiuni.


