A lipsit doar golul

- Advertisement -

Pandurii Târgu Jiu a debutat cu o remiză albă în Europa League, 0-0, pe terenul vicecampioanei Estoniei, Levadia Tallinn. Gorjenii au ratat exasperant, au avut și o bară, dar păstrează prima șansă la calificare în turul 3. „A fost un semieșec pentru noi”, a declarat, evident nemulțumit, Cristi Pustai la final.

Pandurilor le-a cântat, în premieră, imnul Europa League la Tallinn. Kadrioru Stadium, o arenă de 5.000 de locuri, nici pe jumătate ocupată, a găzduit jocul de debut al oltenilor în cupele europene. Pustai a început prudent, cu doi închizători, neștiind la ce să se aștepte din partea necunoscuților din Estonia. Cu șase jucători noi în primul unsprezece, Pandurii a trecut peste tracul debutului și i-a subordonat pe estoni. Matulevicus, susținut din tribune de familie, a ratat șansa primului gol european în minutul 2. Brazilianul Eric și Nistor s-au simțit bine în teren, au combinat de parcă ar fi jucat de-o viață împreună, dar ultimul a fost blocat în două rânduri în fața porții. Levadia s-a apropiat o singură dată de poartă, dar fără să-i dea emoții lui Mingote.

Statistica afișată la pauză pe tabela de marcaj a confirmat superioritatea gorjenilor.

Pustai s-a lămurit cum stă treaba și a lăsat prudența de-o parte. A renunțat la un închizător și a forțat pe benzi. Barajul estonian s-a ținut bine, Levadia beneficiind și de paradele ucraineanului Smișko. Când portarul a fost depășit, bara l-a salvat la capul lui Paraskevas. Spiderman Smișko a fost, de altfel, cel mai aplaudat om al Levadiei la final.

Pandurii s-au văzut nevoiți să se mulțumească cu un egal, 0-0, la debutul în Europa.

Pandurii au, totuși, prima șansă la calificarea în turul 3, dar Pustai rămâne prudent.

Meciul retur se joacă pe 25 iulie, la Târgu Jiu.

Articole recente