Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Dolj, a încercat să vândă un pistol pe internet. Acesta a fost prins de poliţiştii craioveni.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat în flagrant delict un tânăr de 20 de ani, din Cârna, în timp ce încerca să vândă un pistol neletal, supus autorizării, scrie News.ro.
Tânărul postase anunţul de vânzare pe internet, solicitând preţul de 250 de lei.
Pentru realizarea tranzacţiei, el s-a deplasat în Craiova. Acolo a fost depistat de poliţişti având arma asupra sa.
Pistolul, prevăzut cu un încărcător în care se aflau patru bile metalice, a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercertărilor.
A încercat să vândă un pistol pe Internet. Ce i-au făcut cumpărătorii
- Advertisement -


