A început „Brâncuşiana”

- Advertisement -

Tabăra de sculptură „Brâncuşiana” a fost deschisă, oficial, astăzi. La eveniment au luat parte edili ai municipiului Târgu Jiu, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, dar şi numeroşi oameni de cultură. Sculptorii promit să realizeze din nou opere de excepţie.

Simpozionul Internaţional de Sculptură „Brâncuşiana” este la a 10-a ediţie, iar la eveniment şi-au anunţat participarea 8 sculptori. Din păcate, doar 6 dintre ei au reuşit să ajungă astăzi la deschiderea oficială, din cauza unor probleme organizatorice. Evenimentul a început cu intonarea imnului de stat.

Sculptorii spun că îi aşteaptă o muncă destul de grea, în cele 25 de zile, cât va ţine simpozionul, iar creaţiile lor vor fi realizate în funcţie de blocurile de marmură ce le vor fi repartizate.

Sculptorul gorjean şi curatorul taberei de sculptură, Paul Popesu, recunoaşte că autorităţile au fost în trecut la un pas de a renunţa la eveniment.

Tema din acest an a taberei „Brâncuşiana” este una la alegerea scuptorilor. La finele evenimentului, creaţiile vor fi expuse pe insuliţa de pe Jiu.

Articole recente