- Advertisement -
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Craiova, a fost reținut de către polițiști, marți, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.
Ieri, în timp ce se aflau în serviciul de control al traficului rutier pe strada Calea București, din Craiova, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei mașini.
Întrucât șoferul nu a oprit, ci a mărit viteza de deplasare, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie în funcțiune.


