„A fost un gest de protest”

- Advertisement -

Gestul şocant al liderului PSD, Adrian Năstase, care a încercat să se sinucidă, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, i se pare lui Ion Călinoiu, unul de protest. Preşedintele executiv al Partidului Social Democrat Gorj crede că e vorba de un derapaj al instituţiilor statului, iar Năstase nu a putut suporta asta.

Vestea că fostul premier al României şi preşedinte al PSD, Adrian Năstase, a încercat să scape de înschisoare prin suicid, a căzut ca un trăsnet pentru colegii  social-democraţi de la Gorj. Ion Călinoiu, cel care l-a cunoscut destul de bine pe Năstase, este de părere că acesta a tras astfel un semnal de alarmă faţă de deciziile din justiţie. Preşedintele executiv al PSD Gorj, este convins că la mijloc este o luptă politică, în care şeful statului l-a persecutat pe Năstare aproape un deceniu.

Ion Călinoiu a aflat de starea de sănătate a lui Adrian Năstase de la ştiri şi recunoaşe că toată noaptea a stat în faţa televizorului. În ceea ce priveşte acuzaţiile ce i s-au adus lui Năstase, acelea de strângere de bani pentru campania electorală a PSD, cu ajutorul Inspectoratului de Stat în Construcţii, Călinoiu spune că el nu are nicio implicare. Pesedistul dă asigurări că nu a fost martor în dosarul „Trofeul Calităţii” şi nici nu a cotizat cu bani.

Fostul premier al Românieni, Adrian Năstase, a fost condamnat ieri la doi ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă. La câteva ore de la aflarea veştii, acesta a încercat să se împuşte în cap, dar a fost oprit la timp. El a ajuns totuşi la spital, cu o plagă împuşcată în zona gâtului.

Articole recente