Județul Gorj se confruntă, pentru a doua zi consecutiv, cu un val extrem de căldură, fiind vizat din nou de o avertizare cod roșu de caniculă emisă de autorități. În această dimineață, în jurul, locuitorii din județ au primit mesaje de avertizare RO-ALERT, care semnalau riscul ridicat generat de temperaturile extreme.
Potrivit informațiilor transmise, intervalul critic de caniculă este cuprins între orele 9:15 și 12:00, însă meteorologii avertizează că disconfortul termic se va menține ridicat pe parcursul întregii zile. Temperaturile resimțite pot depăși cu ușurință 40 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală rămâne peste pragul critic de 80 de unități. Populația este sfătuită să evite expunerea la soare și efortul fizic intens. De asemeni, medicii recomandă să se consume suficiente lichide, să se evite băuturile alcoolice și să se protejeze de expunerea directă la soare. Persoanele vârstnice, copiii și cei cu afecțiuni cronice sunt cei mai vulnerabili în aceste condiții. Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, Florentina Motea, spune cum pot fi identificate simptomele generate de efectele caniculei: ”cefalee, amețeli, greață, piele uscată, puls rapid. Pentru aceste afecțiuni, populația este rugată să se adreseze serviciului 112”.
Autoritățile locale au anunțat că vor intensifica măsurile de prevenție, iar în zonele urbane sunt funcționale puncte de prim-ajutor și de hidratare, în special în piețe și spații aglomerate.


