Situaţie fără precedent la Complexul Energetic Oltenia. Activitatea Carierei Jilţ e sistată, după ce un gorjean a câştigat în instanţă o suprafaţă de teren. Omul a blocat drumul de acces şi calea ferată din incinta exploatării miniere. Şefii companiei nu vor nici în ruptul capului să îl despăgubească pe proprietar.
Vasile Brădescu s-a judecat ani de zile cu şefii fostului Complex Energetic Turceni pentru două fâşii de teren, ce însumează peste 8.000 de metri pătraţi. Omul a câştigat în cele din urmă procesul, iar terenul pe care se află acum depozitul de cărbune, benzile de transport, drumul de acces şi calea ferată îi revine de drept.
Proprietarul terenului spune că a încercat de nenumărate ori să ajungă la o înţelegere cu şefii EMC Jilţ, însă aceştia au refuzat să îi satisfacă pretenţiile. Vasile Brădescu a cerut, pentru suprafaţa de teren câştigată în instanţă, 6 euro pe metrul pătrat şi angajarea a 4 persoare din familie. Directorul carierei, Ion Paraschivu, a făcut un scandal-monstru când i-a văzut pe jurnalişti.
Fiul lui Vasile Brădescu spune că nu e prima dată când şeful EMC Jilţ încearcă prin orice mijloace să îi înlăture de pe terenul câştigat. Poliţiştii au făcut şi ei acelaşi lucru.
Complexul Energetic Oltenia pierde zilnic miliarde de lei vechi din cauza sistării activităţii la Cariera Jilţ. Şefii unităţii miniere se tem că dacă îl vor despăgubi pe proprietar se va crea un precedent periculos, asta pentru numeroşi gorjeni revendică teren în zonă. În cazul în care nu vor plăti suma cerută de noul proprietar, ei sunt obligaţi să elibereze de urgenţă terenul.


