A ajuns în arest după ce și-a incendiat iubita

- Advertisement -

Procurorii militari au decis reţinerea unui caporal, angajat într-o unitate militară din Craiova, acesta fiind acuzat de omor calificat. Potrivit anchetatorilor, în urma unui conflict, bărbatul și-a stropit iubita cu spirt și i-a dat foc. Din cauza rănilor provocate de flăcări, fata a decedat la spital, la aproximativ o săptămână de la incident.

„La data de 24 februarie 2017, pe fondul unui conflict între inculpat şi concubina sa, acesta a stropit cu alcool sanitar victima, apoi, cu ajutorul unui spray şi a unei brichete, i-a dat foc. Victima a suferit o serie de leziuni, prezentându-se împreună cu agresorul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost internată, iar astăzi (n.r. vineri) aceasta a decedat. Din constatările medicale preliminare din data de 24 februarie 2017 a reieşit că victima a prezentat leziuni ce s-au produs prin acţiunea flăcării şi i-au pus în primejdie viaţa”, se arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a caporalului.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat în fața magistraților, cu propuneri legale.

Articole recente