Social democrații îl susțin în continuare pe Rodin Traicu să ocupe funcția de vicepreședinte la ANRE. De această mutare se vorbește de câteva luni, însă până în momentul de față promovarea parlamentarului nu a mai avut loc. Ion Călinoiu și Constantin Crețan spun că Traicu este un bun profesionist, iar numirea acestuia la ANRE ar fi de bun augur pentru Complexul Energetic Oltenia.
Vicepreședintele social democraților, Ion Călinoiu, spune că, numirea lui Traicu la ANRE, nu a fost abandonată de PSD.
Liderul de sindicat, Constantin Crețan, crede și el că numirea lui Traicu ar fi una de bung augur pentru CEO.
Ion Călinoiu a mai declarat si că directorul general din Ministerul Energiei, Daniela Barbu, ar fi fost schimbată din funcție pentru greșelile pe care le-a făcut față de CEO.
Călinoiu a mai precizat că Rodin Traicu este un bun cunoscător al sistemului energetic, iar numirea acestuia ar fi una bună pentru CEO.


