Acţiune de amploare în mai multe, printre care se numără şi Gorjul! Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii de la DIICOT au efectuat ieri 134 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Anchetatorii au stabilit că prejudiciul este de aproape 2,5 milioane de euro. Potrivit unor surse, de la Gorj au fost ridicate numai documente.
Verificările au fost făcute de poliţiştii din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate. La acţiune au participat brigăzile de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Galaţi, Ploieşti, Braşov, Constanţa, Suceava, Timişoara, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea, Gorj, Satu-Mare, Olt şi Sibiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T de la Ialomiţa. Cele 134 de percheziţii domiciliare au fost efectuate pentru depistarea unui grup infracţional organizat, specializat în evaziune fiscală şi spălare a banilor. Din investigaţii a rezultat faptul că, în perioada 2010 – 2011, membrii grupării ar fi evidenţiat, în actele contabile ale mai multor societăţi comerciale, cheltuieli fictive. Scopul acestora era de a diminua baze de impozitare şi a TVA de plată. La Gorj, acţiunile au vizat o singură locaţie.
Valoarea prejudiciului estimat depăşeşte 2,5 milioane de euro. La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Ialomiţa au fost conduse 42 de persoane, pentru audieri.


