Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat, în această dimineaţă, 25 de percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj, pentru prinderea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Totodată, au fost puse în executare 19 mandate de aducere. Cercetările arată că suspecţii ar fi introdus documente false în contabilitate şi s-a prejudiciat bugetul de stat, pe de o parte, prin restituirea ilegală de TVA, iar, pe de altă parte, prin diminuarea profitului impozabil, atestând cheltuieli fictive. În activitatea infracţională erau interpuse mai multe societăţi comerciale, prin care se derulau plăţi fictive, sumele de bani rezultate fiind însuşite în interes personal. În acest circuit comercial exista o ultimă firmă, în sarcina căreia rămânea datoria fiscală şi care era deschisă fictiv pe numele unor persoane care nu puteau fi găsite de autorităţi ale statului cu atribuţii în domeniu fiscal, întrucât erau, fie persoane fără adăpost, fie persoane care locuiau, în fapt, în străinătate. Faţă de 20 de suspecţi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, fals şi uz de fals.


