- Advertisement -
Șase persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, din oraşul Rovinari și din comunele Fărcăşeşti şi Coţofenii din Faţă, din judeţul Dolj, au ajuns în arest Poliției Gorj. Acestea au fost prinse în timp ce transportau cu două autoturisme, pe Drumul European 79 Rovinari, cantitatea de 180 de kilograme de cablu electric din cupru, care ar fi fost sustrasă de la o unitate minieră din zona oraşului Rovinari. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. (L.F.)



