70 de ani în beznă

- Advertisement -

Deși suntem în secolul 21, suntem departe de civilizație. În unele cătune sunt familii care trăiesc în întuneric. Nu știu ce înseamnă să ai casa luminată și trăiesc în beznă de zeci de ani. Este și cazul unei bătrâne din localitatea Vladimir, care de peste 70 de ani trăiește la lumina de la flacăra lumânării. Se descurcă cu dificulate și spune că nu mai are speranțe că se poate uita vreodată la televizor. Acum la urechile ei ajung doar știrile din gura satului pentru că pensionara nu are current electic să-și poată lua un telezivor.
Bunica Cristina locuiește într-un sat din comuna Vladimir. Are o vârstă înaintată, 94 de ani, iar rețeaua de energie electică nu a ajuns la casa ei. Autorităâile locale nu a mișcat un deget să aducă curentul și în locuința bătrânei, iar mai bine de 70 de ani, femeia folosește ca sursă de lumină o lumânare sau o lampă pe gaz. Pensionara spune că a primit promisiuni peste promisiuni, însă fără rezultat.
De televizor doar a auzit că în casă nu are un astfel aparat electrocasnic fiindcă nu îl poate folosi. Doar la un radio pe baterii mai află ce se întâmplă prin țară.
Autoritățile promit ce abia de anul viitor vor extinde rețeaua electrică.
Bătrânica își va peterce sărbătorile de iarnă tot în beznă. Speră însă ca până nu moare să-și vadă casa luminată.

Articole recente