TvSud a prezentat sâmbătă, 2 septembrie, în exclusivitate, la apelul mai multor localnici din Bălești (Gorj), cazul terifiant al unui bărbat care și-a ucis propriul câine, aplicându-i mai multe lovituri cu o țeavă.
Ulterior, polițiștii s-au sesizat, au confirmat informația noastră, identificând cadavrul animalului și l-au reținut 24 de ore pe delicventul care a comis fapta.
Ieri, 6 septembrie, procurorii locali, la propunerea organelor de poliției, au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față delicventul care a comis atrocitatea.
“La data de 6 septembrie a.c., bărbatul de 55 de ani, din comuna Bălești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor, a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.”, transmite IPJ Gorj.


