6 luni de restructurare

- Advertisement -

Noul șef al Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, are de realizat cel puțin două obiective, și anume, să pună în aplicare măsurile impuse de rapoartele de control efectuate la companie de către echipele guvernamentale, în ultimii ani. Al dpoilea obiectiv este să grăbească obținerea împrumutului de 1,2 miliarde de lei care va salva CEO de la închidere.

Invitat la Sud FM, un fost director din CEO, Ion Răuț, care are și o publicație online cu profil energetic și minier, a declarat la Sud FM că dacă noul șef al Directoratului CEO , Daniel Burlan, va îndeplini aceste obiective, va avea șanse să rămână în conducerea companiei și după cele două luni de interimat.

Daniel Burlan ar trebui să se grăbească să obțină ajutorul de 1,2 miliarde de lei pentru salvarea CEO, a mai spus Ion Răuț.

În opinia fostul director al resurselor umane din CEO, noul daniel Burlan are șanse să justifice eventuala sa rămânere în Directorat în cazul în care supraveghetori vor dori să schimbe toți membrii acestui for. În privința restructurării, Ion Răuț crede că nu mai e loc de amânări ci de măsuri reale pentru a fi eliminat riscul ca producătorul de energie să returneze ajutorul de 1,2 miliarde de lei.

Articole recente