6 candidați la SMEO

- Advertisement -

Astăzi a fost ultima zi de depunere a candidaturilor pentru funcția de președinte al Sindicatului Mine Energie Oltenia și, nu mai puțin de șase persoane, s-au înscris în cursă. Alegerile vor avea loc peste trei zile. Până atunci toți cei șase candidați își vor promova ideile de luptă sindicală.

Prim-vicepreședintele Federației ”Univers”, Ion Rușeț, este și președintele Comisiei de Alegeri în cadrul SMEO. Potrivit declarațiilor acestuia pentru alegerile la funcția de președinte SMEO s-au depus șase dosare de candidatură.

Primul tur al alegerilor vor avea loc joi. Tot până atunci candidații îşi pot face campanie electorală.

Doar doi dintre cei înscriși în cursă sunt cunoscuți opiniei publice. Ghoerghe Peptan este un vechi lider de sindicat din zona Rovinari iar Gabriel Căldărușe este cel care ocupă interimar funcția de președinte, fiind și unul dintre fondatorii noilor sindicate, dar și opozant al lui Marin Condescu.

Articole recente