Un tânăr de 21 de ani a ajuns în arestul poliției gorjene, după un scandal într-un local din Bâlteni. Tânărul a bătut un bărbat din Rovinari. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în jurul orelor 20:00, acesta l-ar fi lovit, cu pumnii, în zona feței și a corpului, pe un bărbat de 35 de ani, din orașul Rovinari, provocându-i mai multe leziuni la nivelul feței, în urma unui conflict spontan, în timp ce se afla în incinta unui local public din oraș”, au transmis polițiștii IPJ Gorj. În urma agresiunii, persoana vătămată nu a dorit să fie transportat la spital, însă a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.


