Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare penbtru securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani vrea să îşi înnoiască parcul auto, aşa că a alocat 299.000 de lei (2,99 miliarde de lei) pentru achiziţionarea a trei autoturisme.
Este vorba, conform anunţului de licitaţie, de un autoturism tip berlină, un autoturism tip break cu 4 uşi şi un autoturism tip SUV. Directorul INCD – INSEMEX Petroşani, Artur George Găman, spune că este nevoie de aceste autovehicule pentru a le înlocui pe cele care nu mai corespund din punct de vedere tehnic.
„Schimbăm autoturismele vechi, care nu mai prezintă siguranţă pentru delegaţii noştri. În fiecare an le schimbăm pe cele care deja implică cheltuieli prea mari de întreţinere. Munca noastră este mai mult în teritoriu decât la sediu”, a declarat directorul general INSEMEX Petroşani, Artur Găman.
La ora actuală, în parcul auto al institutului sunt 13 autoturisme, iar directorul Găman spune că sunt folosite strict de reprezentanţii instituţiei.
Durata contractului, se mai arată în anunţul de licitraţie, este de 3 luni de la semnarea lui.
INCD INSEMEX Petroşani a fost infiinţat prin HG 461/18.10.2006, funcţionând sub coordonarea Ministerului Cercetării şi Inovării, scrie gazeta de dimineata.


