Peste 200 de mineri din Valea Jiului au intrat în preaviz și vor fi disponibilizați. Ortacii își desfășoară activitatea la exploatările miniere aflate în curs de închidere și din această cauză se vor regăsi pe listele de restructurări. Cei care vor părăsi sistemul vor beneficia de plăți compensatorii, însă până în acest moment, nu se știe cu exactitate care este valoarea sumelor de bani pe care ar urma să-i primească.
Disponibilizările din sectorul minier au ajuns în Valea Jiului. Astfel, peste 200 de ortaci au intrat în preaviz, iar luna viitoare vor fi trimiși acasă. S-a ajuns în această situație din cauza faptului că minele la care își desfășurau activitatea angajații se vor închide. Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a dat asigurări cu ocazia negocierilor de la Petroșani că, cei care vor părăsi sistemul, vor beneficia de plăți compensatorii. Până la sfârșitul acestui an, de la Complexul Energetic Hunedoara ar trebui să plece aproximativ 700 de angajați.


