2 Aprilie – Ziua de Conștientizare a Autismului. Numeroase activități, la Târgu Jiu

- Advertisement -

Anual, la data de 2 aprilie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, cu scopul de a dinamiza eforturile de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare a publicului larg, privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora. Prin marcarea acestei zile, medicii îşi propun să atragă atenţia, în special a părinţilor, asupra acestei probleme de sănătate, a simptomelor şi manifestărilor maladiei, pentru a fi depistată timpuriu la copii. La nivelul județului Gorj, cu ocazia acestei zile, a avut loc o serie de activități și manifestări.

 

Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, care poate apărea la naştere sau până în jurul vârstei de doi ani. Autismul este un sindrom comportamental caracterizat prin dificultăţi în comunicare şi limbaj şi este întâlnit în toate tipurile de familii, indiferent de statut, mediu, rasă, etnie, nivel intelectual, etc. Sub sloganul ”Azi port albastru”, Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu-Jiu, din subordinea DGASPC Gorj, marchează această zi prin multiple activități de recreere și socializare, cei mici fiind antrenați în jocuri și concursuri diverse.

Nu există nici un tratament medicamentos, care să vindece autismul. Studiile şi experienţa organizaţiilor internaţionale de profil arată că diagnosticarea timpurie, la vârsta de 18-36 luni, intervenţiile specializate şi integrarea socială cresc cu până la 47% şansele persoanelor cu autism de a dobândi abilităţi pentru o viaţă independentă. Implicarea familiei în terapie este vitală în recuperarea copilului cu autism, fiind necesară o informare continuă şi o participare activă în programul de terapie.

 

GALERIE FOTO

Articole recente

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.