18 inspectori sociali din rândul liderilor de sindicat au fost trimiși la munca de jos. Este vorba de cei care nu au semnat actele adiționale la contractul de muncă, prin care veniturile li se reduceau în mod semnificativ.
În urma negocierilor contractului colectiv de muncă s-a stabilit ca la nivelul Complexului Energetic Oltenia să existe 38 de posturi de inspectori sociali, care să fie ocupate de persoane propuse de sindicate. Doar 37 de propuneri au fost făcute pentru ocuparea posturilor respective. Pentru a începe activitatea, persoanele nominalizate au trebuit, mai întâi, să semneze actele adiționale la contractul de muncă, în conformitate cu decizia Directoratului, prin care se stabileau alte grile de salarizare cu venituri mult mai mici. Patru dintre cei propuși s-au retras și au fost angajați de sindicate, iar 18 au refuzat să semneze actele adiționale. În aceste condiții, conducerea CEO a decis ca aceștia să se întoarcă în producție, pe posturile ocupate anterior.
Printre cei 18 care se vor întoarce de luni în producție se află persoane importante din mișcarea sindicală.
Cele 18 posturi vor rămâne în aer, conducerea CEO considerând că nu se impune ocuparea acestora de către alte persoane. Reprezentanţii Federației Naționale Mine Energia consideră că cei 18 sindicaliști nu au semnat actul adițional din motive obiective.
Dacă nu se va ajunge la o înțelegere, liderii de sindicat ar putea fi angajați chiar de Federația Națională Mine Energie.


