Doliu în două comune

- Advertisement -

Disperare fãrã margini în familia celor doi frați care, duminică dimineața au murit în accidentul  de circulație produs într-o comunã din județul Mehedinți. Cei doi tineri vor fi înmormântați în locații diferite și în zile diferite. Mâine, Cristian, tânãrul de  24 de ani, va fi condus pe ultimul drum la Busuioci, în comuna sa natalã Hurezani, iar Valentin, fratele mai mare, care tocmai împlinise 30 de ani, joi, la Turburea, acolo unde era cãsãtorit. În urma nenorocirii, râmân familii îndurerate și un copil care  își va aminti de tatãl lui, doar  din fotografii. Cei doi frați care au spus adio vieții împreunã, provin dintr-o familie numeroasã cu nouã copii, șase bãieți și trei fete. Acum au mai rãmas doar  șase. În  urmã cu câțiva ani, încã unul dintre a părăsit această lume.

Valentin  a adormit la volan pentru câteva secunde. De ajuns ca autoturismul sã pãtrundã pe contrasens, unde a intrat frontal în duba care transporta pește.În mașinã se mai aflau doi pasageri, printre care și Cristain, fratele mai mic.

Medicii au fãcut eforturi urișe sã-l salveze pe pasagerul din dreapta al dubei.

Mâine și poimâne, familia, rudele și prietenii îi vor conduce pe ultimul drum pe cei doi frați care nu au mai avut nicio șansă de supraviețure.

Articole recente