15 migranți din Siria, Irak și Afganistan au fost descoperiți într-o remorcă frigorifică, la Frontiera Calafat, în timp ce încercau să treacă granița ilegal. Polițiștii le-au întrerupt însă călătoria și i-au predat autorităților bulgare. Bărbații au declarat că au plătit fiecare câte 6.000 de euro pentru a ajunge în Italia.
Ieri, la ora 10.30, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un cetățean grec la volanul unui camion înmatriculat în Bulgaria și care tracta o remorcă frigorifică goală, având destinaţia Italia. În baza analizei de risc, echipa comună de control a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit ascunse, într-un loc special amenajat în partea din față a remorcii frigorifice, cincisprezece persoane de sex masculin.
„În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că şase bărbaţi sunt din Siria, cinci din Irak şi patru din Afganistan, având vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. Aceştia au declarat că s-au urcat în remorcă pe teritoriul Greciei, cu o zi în urmă, fiind ajutaţi de un cetăţean a cărui identitate nu o cunosc, plătind 6.000 de euro fiecare, cu intenţia de a ajunge în Italia. De asemenea, cei doi șoferi au susţinut că nu știau nimic despre persoanele ascunse în compartimentul marfă.”, au transmis polițiștii de frontieră.
Cele 15 persoane au fost predate autorităților bulgare, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în acest caz.


