Din 19 primari liberali, 5 au lipsit la întâlnirea cu Iohanis. Deși președintele filialei Gorj, Dian Popescu, a încercat să-i scuze, absența acestora a fost remarcată de prim vicepreședintele PNL, Klaus Iohanis. Acesta le-a transmis primarilor să aibă verticalitatea de a rezista presiunilor făcute de partidul aflat la guvernare.
Klaus Iohanis a venit astăzi, pentru prima dată la Tg Jiu pentru a-i susține pe liberali în vederea alegerilor din 25 mai.
Deși primarii liberali au fost convocați la o întâlnire cu Iohanis, 5 dintre ei au lipsit, 3 fiind bănuiți că trădează în favoarea social democraților.
Iohanis a declarat că asupra lui nu s-au făcut niciodată presiuni dar știe că ele există motiv pentru care le-a transmis un mesaj primarilor liberali.
Primari liberali au acuzat în repetate rânduri PSD Gorj că face presiuni asupra lor în vederea alegerilor din 25 mai.


