12 polițiști, trimiși în judecată

- Advertisement -

Verdict pentru polițiștii cercetați în dosarul ”Mafia Cărbunelui”! Procurorii de la Parchetul General au dispus trimiterea celor 12 agenți în judecată, pentru infracțiuni grave, printre care și cea de luare de mită. Patru dintre oamenii legii se află în arest, iar procurorii cer să rămână după gratii în timpul procesului de la Tribunalul Gorj. Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă cu o sumă care depășește trei milioane de lei, după sustragerea unei cantităţi de aproximativ 50.000 tone de cărbune.

11 polițiști au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul supranumit ”Mafia Cărbunelui”. Acuzația este că ar fi primit șpagă de la mai mult transportatori de cărbune pentru a nu le întocmi dosare penale pentru furt.

Anchetatorii au mai stabilit că sustragerile de cărbune se derulau în special pe traseul benzilor transportoare către Termocentrala Rovinari, amplasate de-a lungul gospodăriilor unor cetățeni din localitățile Roşia Jiu şi Rogojelu, lignitul fiind descărcat în grădini, pentru ca ulterior să fie încărcat în mijloacele de transport.

Mita, care varia între 50 și 200 de lei, ar fi fost negociată fie în autospeciale, fie în plină stradă. Aparatura de înregistrare a fost montată de anchetatori încă de anul trecut, în momentul în care mașinile de Poliție au fost duse în service pentru verificări. Patru agenți au fost cercetați în stare de arest preventiv, iar ceilalți opt sub control judiciar. În fața instanței au fost trimise și cinci persoane acuzate de furt calificat și tăinuire.

Articole recente