Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu impune o taxă de intrare în curtea instituției. Toţi cei care vor să intre în incinta unităţii medicale cu maşina vor plăti 10 lei. Tichetele au fost deja tipărite, însă există mici probleme în punerea în aplicare a măsurii. Nu are cine să „taie bilete„la intrare, firma de pază nefiind autorizată să facă acest lucru.
În scurt timp, cei care vor avea de luat, de adus sau de vizitat un bolnav, vor trebui să scoată din buzunar 10 lei, taxă de intrare în curtea spitalului cu maşina. Măsura trebuia aplicată de mult, însă firma de pază pune piedici, nefiind obligată prin contract să îndeplinească aceste atribuții. În curtea spitalului, mai exact în spatele imobilului, a fost amenajată o parcare încăpătoare, iar pentru a suplimenta veniturile unităţii, conducerea a decis implementarea acestei taxe de 10 lei, pentru un loc de parcare.


