1 Decembrie sărbătorit la spital

0
0

Ziua Națională a României va fi marcată și la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Conducerea unității medicale a înlocuit deja steagurile la toate locațiile, iar pacienții vor primi pe 1 Decembrie meniu tradițional. Mâncarea bolnavilor va fi sfinţită de preotul unității sanitare.

Și pacienţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu vor sărbători Ziua Națională a României. De pe masa bolnavilor nu va lipsi tradiționala fasole cu cârnați, iar pentru cei care ţin regim, bucătăresele spitalului vor pregăti rețete bine gândite de medici nutriţionişti.

De dimineață, preotul paroh va oficia o slujbă pentru toți bolnavii și va sfinți mâncarea.

Lunea viitoare, la spital, se vor pregăti 600 de porții de mâncare tradițională pentru pacienți.