Autoritatile din Mehedinti au deschis o amplă anchetă, după ce s-a stabilit că mama tripletelor abandonaţi în Maternitatea din Drobeta Turnu Severin ar mai avea alţi patru minori daţi în îngrijire fără forme legale pe la diverse rude din ţară. Unul dintre copii este acum in grija unei familii din Gorj, iar altul la Satu Mare. Intre timp parintii fetitelor s-au ales cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor.
Janeta Bente, femeia din satul mehedinţean Cioroboreni, care a abondonat în Maternitatea din Drobeta Turnu Severin trei fetiţe pe motiv că nu are cu ce să le crească, nu este la primul abandon. După ce oamenii prin sat au vorbit jurnaliştilor că în realitate Janeta are mai mulţi copii decât cei trei pe care îi are în grijă acasă, autorităţile au luat la verificat documentele de stare civilă. În felul acesta s-a aflat că Janeta Bente mai are alţi patru copii, daţi pe la rude, fără forme legale.
Situaţia este destul de delicată în acest moment fiindcă aceşti copii daţi pe rude s-au integrat în familiile respective.
Şi viceprimarul comunei Jiana, Marius Armeanu, spune că această familie le ridică mereu probleme, în ciuda ajutorului pe care primăria l-a acordat acesteia ori de câte ori a fost nevoie:
Cele trei fetiţe, Cristina, Alexandra şi Isabela se află în acest moment în plasament la Centrul de primire de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat din cadrul Complexului de servicii sociale pentru copilul preşcolar din Drobeta Turnu Severin.


