Primarul oraşului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, a fost astăzi la Târgu Jiu, pentru a pune bazele unei colaborări între echipele de Liga 1, Gaz Metan Severin şi Pandurii. Câţiva jucători, care nu intră în planurile lui Petre Grigoraş, vor ajunge la echipa de la malul Dunării.
Recent promovată în Liga 1, Gaz Metan Severin vrea să se întărească şi cu jucători de la Târgu Jiu. Primarul Gherghe, susţinătorul numărul unu al echipei de la Dunăre, a venit special la Târgu Jiu, pentru a se întâlni cu oficialii olteni. Relaţiile dintre cele două părţi sunt foarte bune, după ce Pandurii au evoluat în sezonul 2010-2011, din octombrie până la finalul campionatului, pe stadionul Municipal din Severin, pentru a putea moderniza arena din Târgu Jiu.
Pandurii au înaintat o listă cu jucători, care ar putea ajunge sub comanda lui Marian Bondrea. Severinenii vor alege dintre Tătaru, Avramescu, Horvat, Unguru, Roberto Dumitru, George Neagu, Alexandru Ciucur, Dragoş Militaru, Gomis, Mbella, Tamboura, fotbalişti care au puţine şanse să se impună la Târgu Jiu, în campionatul următor.
Şi Brata ar putea intra în calcule pentru un împrumut, mai ales că Petre Grigoraş s-a bazat foarte puţin pe el, sezonul trecut. Asta dacă Ciprian Brata nu va ajunge la Dinamo Bucureşti. „Cîinii” şi-l doresc pe talentatul atacant şi au intrat în discuţii cu oficialii olteni, pentru un transfer definitiv, chiar dacă jucătorul nu a fost titular niciodată la Pandurii, în campionatul recent încheiat.


