Parlamentarii de Gorj costă statul zeci de miliarde. Cât se cheltuieşte de la buget, cu aleşii care trebuie să ne reprezinte interesele, au calculat jurnaliştii de la Scandal de Gorj.
Indemnizaţii plus cazare, de obicei la hotel, la care se adaugă transportul în teritoriu şi deplasarile prin Bucureşti, plus costurile cu cabinetele parlamenatare. În total, peste un miliard şi jumătate de lei vechi, lunar. Statul decontează jumătate de miliard de lei vechi, doar pentru cabinetele pe care cei şase deputaţi le au în judeţul Gorj. În funcţie de numărul de angajaţi pe care îl au la birourile din teritoriu, aleşilor li se decontează cheltuieli cu salariile, cuprinse între 20 şi 55 de milioane vechi. Fiecare ales mai „scutură” statul, cu „cheltuielile cu bunuri şi servicii” ale cabinetelor parlamentare, cuprinse şi ele între 34 şi 64 de milioane, lunar. În luna mai, de exemplu, cele mai costisitoare cabinete au fost ale deputaţilor Severus Militaru (PDL) şi Dan Ilie Morega (independent). Democrat-liberalul a avut cheltuieli cu salariile angajaţilor, de 2.381 lei şi de 5.002 lei, pentru bunuri de servicii. Pentru cabinetul independentului Morega s-au decontat salarii de 2.019 lei şi contravaloarea bunurilor şi serviciilor, în cuantum de 4.990 lei. Peste o sută de milioane de lei vechi ne costă, lună de lună, şi Mugurel Surupăceanu, mult prea ocupat cu apariţiile televizate, ca să aibă o activitate mai intensă în Camera Deputaţilor. Aproape o sută de milioane de lei vechi a cheltuit statul şi cu cabinetul deputatului Cosmin Popescu, fost lider al PDL Gorj. Camera îi plăteşte pe cei şase deputaţi gorjeni cu aproximativ 25,5 mii lei, lunar, adică 250 milioane de lei vechi. Cei doi aleşi din Senatul României, Ion Ruşeţ şi Toni Greblă, au indemnizaţii lunare de 60, respectiv 65 milioane de lei. În total, peste 120 milioane. Cazarea celor doi senatori se ridică şi ea la peste 150 milioane de lei, pe lună. Şi asta nu e tot. Aleşiilor din Senat li se decontează şi transportul în ţară, dar şi deplasările prin Bucureşti: vreo 23 de milioane, pentru a merge să se întâlnească, periodic, cu alegătorii din colegiile pe care le reprezintă, plus vreo 25 de milioane, să se deplaseze prin capitală. Senatorii beneficiază şi de diurne, iar facturile telefonice sunt şi ele decontate, însă în anumite limite.
Din datele oficiale, afişate pe site-ul Parlamentului, reiese că aleşii noşti s-au deranjat să se ridice din fotolii şi să ia cuvântul în plen, în medie o dată la o lună şi jumătate.


