Decizia luată de judecători în cazul primarului suspendat al comunei Peştişani a fost atacată pe două fronturi. În timp ce Florin Pavel vrea să scape cât mai repede de cătuşe, procurorii cer să stea 20 de zile după gratii, după ce măsura de arestare preventivă a fost prelungită cu 10 zile. Între timp, anchetatorii au anunţat că cercetările în acest dosar vor fi finalizate în această săptămână, după ce au intrat în posesia expertizei cu lucrările executate pe banii Primăriei Peştişani.
Conform ultimei decizii luate de judecătorii de la Tribunalul Gorj, edilul suspendat Florin Pavel ar trebui să rămână în arest până pe 15 decembrie. Curtea de Apel Craiova va judeca miercuri recursurile procurorilor şi al primarului, însă cert este că, potrivit dispoziţiilor legale, perioada arestării preventive nu poate fi mai mare de 180 de zile, în faza urmăririi penale, ceea ce înseamnă că în această lună edilul ar trebui să fie eliberat. Anchetatorii au anunţat astăzi că a ajuns la dosar şi expertiza mult-aşteptată, în care s-a făcut contabilizarea lucrărilor executate la Peştişani, calitatea materialelor şi plăţile făcute către firmele mai multor oameni de afaceri. Florin Pavel este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, fiind suspectat că a primit şapte mii de lei de la Dian Popescu pentru atribuirea unei lucrări în localitate. Anchetatorii mai au doar sarcina de a le prezenta celor implicaţi materialul de urmărire penală. Experţii au fost aşteptaţi astăzi să depună propriile concluzii.


