Problemele de la Primăria Rovinari sunt departe de a fi rezolvate. După ce Laurențiu Chivu și-a pierdut mandatul de consilier local și implicit poziția de primar interimar, liberalii s-au reunit în ședință pentru a stabili persoana care să preia aceste prerogative. La întrevedere nu au participat decât 5 consilieri, din 10 cât are partidul, iar liderul PNL Rovinari, Florin Ungureanu, afirmă că sunt mai mulți colegi de-ai săi care râvnesc la scaunul de vice.
Președintele interimar al PNL Rovinari, Florin Ungureanu, a confirmat faptul că nu toți liberalii au participat la ședință.
Copreședintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, spune că, ce se întâmplă la Rovinari, se datorează social democraților.
Liderul interimar de la Rovinari, Florin Ungureanu, a mai precizat că sunt mai mulți consilieri locali care doresc postul de vicepreședinte, însă nu a dorit să-i nominalizeze.


