Lovitură pentru fiul afaceristului Viorel Cremeneanu! Tânărul de 25 de ani a ieșit astăzi din arest pentru a fi prezentat în fața instanței, care i-a analizat contestația formulată împotriva măsurii de arestare preventivă. Cu toate că tatăl său a prezentat și fotografii care să confirme că au fost remediate stricăciunile produse de acesta, judecătorii l-au trimis înapoi, după gratii. Decizia este definitivă.
Magistrații de la Tribunalul Gorj au respins, astăzi, contestația formulată de Mădălin Cremeneanu împotriva măsurii de arestare preventivă. Acesta este acuzat de distrugerea mașinii unei judecătoare și incendierea locuinței lui Nicu Măroiu.
Verdictul a venit ca un trăsnet și pentru una dintre persoanele vătămate. Nicu Măroiu junior, care, pe lângă faptul că nu i-a făcut plângere, a cerut și eliberarea prietenului său.
Tânărul de 25 de ani va sta în arest până pe 28 septembrie. Acesta a declarat, la Judecătoria Târgu-Jiu, că a fost provocat de magistratul stagiar să recurgă la distrugere, întrucât, anterior, într-un cunoscut club din Târgu-Jiu, îl lovise peste față cu un pește, iar de mult timp ar fi fost jignit de către tânără și de prietenii săi, atât în locuri publice, cât și pe rețelele de socializare.


